Ce s-a văzut acum, și era cazul să se vadă, e că diaspora actuală (cuvântul e ușor inadecvat) nu poate fi redusă la definiția de dicționar, și anume un grup etnic care trăiește în afara granițelor de origine. Diaspora nu este nici neapărat un grup, adică ceva aparte, coerent și perfect identificabil dar nici nu trăiește cu totul în afara granițelor țării de origine.
Diaspora nu este o clasă, un grup izolat, așa cum au tot încercat cei cu gândire marxistă sănătoasă să o identifice. Un prim moment al acestei identificări marxiste a fost imediat după Revoluție, deja bine-cunoscutul “[diaspora] nu a mâncat salam cu soia”. Al doilea moment este cel din 2009, când s-a reîncălzit ura de clasă împotriva “diasporei”, prin argumentul falacios, promovat obsesiv de televiziunile propagandistice, conform căruia datorită diasporei ar fi devenit „tiranul” președinte. Acea diferență de voturi putea foarte bine să provină din oricare oraș în care „tiranul”, ce iese în curând la pensie, a avut majoritatea. Dar, așa-zisul argument a prins, pentru că nu era un argument, ci o invitație la ură, or sunt destui aceia pentru care ura ține loc de gândire. În fine, în 2014, în gândirea sa mărginită, PSD a considerat încă o dată că trebuie să se raporteze la “diasporă” ca la un grup izolat, o clasă împotriva căreia trebuie luptat. Pentru a îndepărta orice risc de eșec la prezidențiale, au planificat o împiedicare a votului „clasei diasporei”, cea nerecunoscătoare și neiubitoare în marea ei majoritate a urmașilor PCR. Ce și-au spus? Să le reducem posibilitatea de a vota. Sigur, vor fi nemulțumiți, dar câți o să fie? Apoi, chiar dacă o să fie, cât poate asta să ne dezavantajeze? Câte știri o să fie? Iar când o să fie, ne coordonăm, dumneata spui asta iar dumneata asta. Și, ce bine se coordonau în seara primul tur! Totul mergea conform planului. Până la urmă, pot să se supere ei cât vor, căci de votat tot nu o să voteze toți, de unde mai puține voturi pentru contracandidat și mai multe la noi. A fost un calcul, un risc asumat. Au ținut de asta până în turul al doilea. O adevărată regie. Lăsați, domnul Corlăţean, totul e gândit. Nu schimbăm nimic. Plecați, vă dați demisia dar e pentru victorie. Important e să câștigam. Un post de consilier prezidențial se găsește oricând și pentru dumneavoastră.
Dar, strategia PSD nu a ținut cont de o realitate banală, anume faptul că diaspora nu e o clasă aparte iar granițele contemporane, mai ales cele europene, nu mai sunt atât de radicale. Cei care pleacă azi, mai ales în Uniunea Europeană, nu pleacă pentru totdeauna, în bejenie. Când pleacă, nu-și schimbă brusc identitatea la granița iar simplul faptul de a ajunge în altă parte nu echivalează cu o spălare pe creier. Adesea, se întâmplă ca sosirea într-o altă “țară” să facă explicit cea ce până atunci funcționa implicit, anume tocmai țara de origine. Dar nu numai atât, nici plecatul în sine nu mai se face chiar dintr-o țară în alta. Astăzi, în Uniunea Europeană, pleci mai degrabă, nu din România în Italia, ci din Bacău la Milano, nu din România în Franța, ci din Brașov la Lyon, nu din România în Germania, ci din Timișoara la Frankfurt. Această migrare seamănă cu cea din anii ’60, când mulți români plecau de la țară la oraș, din Dedulești la Brașov, iar azi pleacă de la Brașov la Viena.
În felul ei, prin această migrare, și asta nu au înțeles strategii în rău de la PSD, țara a devenit mai mare. În urma celor care pleacă, granițele nu se închid ca o ghilotină. Traversarea graniței nu echivalează cu traversarea unui râu al uitării. Chiar dacă distanțele devin mai lungi, relațiile se păstrează. Străinătatea nu mai este nici ea atât de străină. Frontierele sunt traversate zilnic, informal, de zeci de mii de relații care se exprimă mult mai ușor datorită, oh, vai, “rețelelor sociale”, datorită noilor mijloace de comunicare. Strategii PSD vor căuta degeaba misterul din facebook. Nu e nimic misterios. Facebook-ul în sine nu te face nici să pierzi nici să câștigi alegerile. La o adică, facebook-ul ca atare nici nu contează, ce contează sunt oamenii care sunt în legătură, dinăuntru și dinafară, care formează astfel aceeași țară, una mai mare. E ceea ce s-a văzut cu multă claritate acum. Simbolic, alegerile din 16 noiembrie, au fost expresia unității țării dinăuntru cu țara din afară, al aceleiași.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro